A desenat cu creta pe asfalt! O fetiță de 7 ani, amendată de autoritățile germane

Autoritățile din Germania au amendat o școlăriță pentru că ar fi desenat cu cretă colorată o porțiune de asfalt. Autoritățile de ordine publică locală au obligat părinții să șteargă desenul fetiței – litera „P” de pe asfalt.

Această întâmplare a avut loc pe 5 mai 2016, în orașul Neuruppin, când fetița de 7 ani, Maya  Juna, ar fi desenat în fața casei litera „P” și a improvizat o parcare pentru 3 automobile. Fetița a avut intenția de a face o surpriză oaspeților, care erau așteptați acasă.

asfalt

Spre nedumerirea părinților, o săptămână mai târziu au primit o scrisoare de la autoritățile publice. În acea scrisoare, autoritățile le-au explicat că locurile de parcare pot fi amenajate doar în locurile speciale.

La început, părinții au perceput scrisoarea de atenționare drept o glumă, pentru ca mai apoi să primească o nouă scrisoare în care atenționau că vor fi amendați. Astfel, familia a fost nevoită să înlăture desenul de pe asfalt cu un furtun pentru apă.

Nu se menționează ce fel de amendă au primit părinții și nici dacă ar fi plătit-o. Potrivit acestora, nu sunt de acord cu reprezentanții ordinii publice și nici cu măsurile aplicate.

Deputatul Klaus Dieter a afirmat vis-a-vis de situație că: „ Am ajuns să fim de râsul lumii”, și a promis să fie discutată „infracțiunea”.

Advertisements

De ce femeile plătesc mai mult pentru reparația mașinii? Câteva sfaturi pentru doamne

Autovehiculul este o investiție continuă, mai ales că unele piese ale vehiculului sunt în mod constant solicitate și supuse uzurii.

Foarte puține femei  în momentul când aleg să mergă la un auto-service știu exact ce au de reparat la mașina lor.

09-sto-zhenshchina-voditel-jpg

Un studiu arată că femeile plătesc mai mult decât bărbații pentru reparația mașinelor lor. Nouă din zece femei cred că la auto-service sunt tratate diferit în comparație cu bărbații.

Cele mai multe femei ar prefera mai bine să meargă la un dentist decât să-și ducă mașina la autoservice.

Femeile  mai degrabă ar permite iubitului, tatălui, soțului sau fratelui să le ducă mașina la reparație decât singure să o facă.

Toate acestea dintr-un singur motiv: Sunt tratate diferit la autoservice!

Young woman fixing a car in a garage.

Motivele acestor diferențe făcute de către angajații auto-service-ului sunt:

1. În acest sector nu există un preț fix de piață a pieselor auto și servicelor  auto
2. Stereotipul că bărbații cunosc mult mai multe despre mașină decât o femeile
3. Femeile nu se revoltă când aud un preț mare
4. Nu întreabă dacă există vreo alternativă
5. Nu au timp să treacă pe la mai multe garaje de reparație a mașinii
6. Stresul că mașina este de nereparat.

Pentru a scăpa de aceste lacune, dragi femei, urmați următoarele sfaturi:

1. Luați piesa uzată cu voi acasă! Pentru ca să o aruncați și să fiți sigure că a fost schimbată.
2. Stați alături de mecanic ca să vă arate problema apărută la mașina d-voastră.
3. Puneți întrebări, cât mai multe, sunteți bune la pus intrebări:
– dar ce presupune problema dată?
– care e motivul apariției?
– de ce miroase așa?
–  de ce se simte așa când șofez?
3. Consultați-vă cu un prieten apropiat sau scrieți un status pe FACEBOOK cerând părerea de la amici.
4. Cereți un bon fiscal și garanție.
5. Veniți la un service auto mai dimineață ca să puteți consulta mai multe service-uri
6. Sau pur și simplu lăsați iubitul/soțul, tata, fratele să se ocupe de problema mașinii voastre.

attractive woman trying to repair the car

 

Video. Zece mașini sport s-au întrecut! Cine a învins

Se dă o pistă de 400 de metri și zece mașini sport. Cu scopul de a vedea cine este mai rapidă.

Este vorba despre următoarele modele: Bentley Continental GT3-R, Mercedes AMG GT S, Chevrolet Corvette Z06, Cadillac ATS-V, Porsche Cayman GT4, Volkswagen Golf R, Mazda MX-5 Miata, Mercedes-AMG C63 S, Lexus RC F, Cadillac CTS-V.

Cele mai tari mașini sport din toate vremurile.

Cine câștigă această cursă? Vedeți în secvența video mai jos :

sursa: orasulauto.ro

Rolls Royce a creat o geantă care valorează cât o mașină BMW

Compania „Rolls Royce” a creat o geantă care valorează cât o mașină nouă BMW. Compania a prezentat un set de genți create special pentru deținătorii unui Rolls-Royce Wraith.

Setul de genți, cu denumirea de Wraith Luggage Collection, va costa  45 845 dolari, în timp ce un BMW seria 3 în SUA se estimează la un preț total de 33 150 dolari, dar un BMW seria 4 – la un preț de 41 650  dolari.

Wraith Luggage

80-54-2-199-562-3

Colecția  „Wraith Luggage” este  compusă din 6 genți, fiecare a fost creată pentru a transmite „estetica exclusivă a automobilului Rolls-Royce”.

Setul include 3 genți de voiaj, două valize și o husă pentru rochii de seară. Toate piesele din colecție încap în portbagajul unui Rolls-Royce Wraith.

Toate gențile sunt cusute manual, folosindu-se același material, care este folosit pentru decorarea automobilului „Rolls Royce”.

La fel, pe genți este gravat în relief simbolul de marcă „Spirit of Ecstasy”, pe alte produse este logotipul „Rolls Royce”.

P90217520-an-elegant-wraith-luggage-collection-demonstrates-the-art-of-true-luxury-conveyance-2666px

sursa.mail.ru

VIDEO. Automobil care nu are nevoie de șofer! O bunicuță a urcat la volanul unui prototip

Un american, William Rimmer, proprietarul unei mașini de model Tesla Model S, a distribuit pe o rețea de socializare o secvență video în care el s-a hotătât să arate mamei sale în vârstă de 70 de ani de ce este capabilă mașina sa.

Setat pe regim auto, mașina a dezvoltat o viteză nebună, dar doamna stând în scaunul șoferului s-a comportat prea emoțional.

Cu toate că Rimmer ar fi putut să-și pregătească mama pentru cele întâmplate, el a decis să nu o facă.

Cum nu ai întoarce volanul mașinei setat pe regimul de conducere auto, mașina oricum va parcurge traseul său fără împlicarea șoferului, fapt ce ar aduce un stres enorm.

Precizăm că, în anul 2015, un al model al mașinei Tesla a fost personajul principal al unei alte secvențe video. În video apar o serie de persoane și reacțiile acestora la ridicarea vitezei de 100 km pe oră în 3,2 secunde.

 

Prinși beți la volan! În loc de amendă muncesc la morgă

În Thailanda a fost inventat un mod deosebit de a lupta cu acei șoferi care urcă la volanul mașinii în stare de ebrietate. Conducătorii auto care vor fi prinși în stare de ebrietate în timpul sărbătorilor dedicate lui Buddha, vor fi obligați să lucreze în folosul societății la morgă.

Potrivit Bankok Post, autoritățile au hotărât să lupte cu numărul mare al persoanelor în stare de ebrietate care urcă la volanul automobilelor în timpul sărbătorilor.

13022390_1736354496610074_1620399854_n

Autoritățile din Thailanda afirmă că astfel șoferii în stare de ebrietate au înțeles care sunt consecințele în timpul muncii în folosul societății activând ca infermieri la morgă.

În același timp, poliția a decis să pedepsească astfel făptașii sau să-i lase pe mâna judecătorilor.

Conducătorilor auto prinși în stare de ebrietate la volan li se  acordă dreptul de a alege modalitatea de a fi pedepsiți. Ei au de ales între a lucra la morgă sau de a cura pacienții cu post-traume din cauza accidentelelor rutiere .

Conform datelor statistice, din cauza accidentelor rutiere, în Thailanda mor în jur de 3 oameni pe secundă și sunt traumați în jur de 160 oameni pe secundă.

(video) O mașină americană, cea mai rapidă mașină din lume. Cabrioletul care bate un nou record mondial

Hennessey Venom GT Spyder a atins o viteză maximă de 427 km/h

Compania americană „Hennessey Performance” a  sărbătorit 25 ani de la fondare. Pe 25  martie 2016, pe traseu a fost scos un model  de automobil modificat, unul dintre cele mai rapide mașini din lume – Hennessey Venom GT.

Experimentul a fost făcut cu scopul ca să bată recordul înregistrat într-un alt experiment de Buggati Veyron Super Sport Vitesse, care a fost capabil să atingă o viteză de 408,7 km/h.

Mașina americană a putut cu ușurință să bată recordul înregistrat de Buggati.

f4e1ee56577f69cb5d858dc5cffb59ad_orig

La moment, cea mai rapidă mașină este considerată cea franceză – Buggati Veyrone, însă automobilul american nu este considerat cel mai rapid din lume  din două motive: el a efectuat doar o singură cursă și această mașină nu este considerată o mașină de producție, având un tiraj prea mic, de doar 11 mașini.

a415e870d9b6d213aa9f22e90ad01160_orig

Pentru a fi considerată o mașină de producție este nevoie ca să lanseze cel puțin 30 de mașini.2016-hennessey-venom-gt-spyder_100532833_m

Reprezentanții  Hennessey sunt siguri că, în curând, vor lua titlul celei mai rapide mașini din lume de la Buggati. Însă, compania franceză dețină un model nou de Buggati Chiron, care încă nu și-a arătat potențialul.

de43611dda9922e91c394b870915faac_orig